Română (România)English (United Kingdom)Serbian
image image image image
Catedrala Mitropolitană Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Timişoara este cea mai înaltă catedrală din România şi una din cele mai încăpătoare biserici din ţară. Ea poate fi zărită din depărtare, atunci când ne apropiem de oraş şi reprezintă de multe ori simbolul Timişoarei. Catedrala impresionează atât prin stilul şi masivitatea ei, prin cele 11 turle, acoperite cu ceramică smălţuită, multicoloră, cât şi prin armonia clopotelor.  
Piata Victoriei Aflată în inima Timişoarei, înconjurată de palate impunătoare, în stilul anilor 1900, de Catedrala Mitropolitană şi de Palatul Culturii, Piaţa Victoriei e un loc de referinţă al oraşului.   
Piata Unirii Piaţa Unirii găzduieşte unele din cele mai valoroase monumente ale Timişoarei. Palatul Baroc, Domul Catolic, Biserica Episcopală Ortodoxă Sârbă şi Monumentul Sfintei Treimi sunt doar câteva din obiectivele turistice care pot fi admirate, vizitând acest loc. Pe parcursul verii Piaţa este gazdă a numeroase manifestări culturale.
Domul Catolic Domul, reprezintă cel mai important monument baroc din Banat. Este biserica episcopală romano-catolică, în care se ţin slujbe în limbile română, germană şi maghiară. Datorită acusticii deosebite aici pot fi audiate concerte de orgă remarcabile. Orga a fost construită în atelierele Wegenstein din Timişoara.  

Prima pagina

Istorie si urbanism

Istoria Timişoarei se întinde pe durata a multor secole, timp în care oraşul şi-a câştigat un loc important în istorie şi pe hartă. Dezvoltarea urbanistică a Timişoarei reflectă amestecul original de istorie, artă şi cultură. 

1. ZonaTimişoarei

Din cele mai vechi timpuri până în  anul 1028.

Oraşul Timişoara s-a dezvoltat în Câmpia Timişului, câmpie străbătută de cursurile râurilor Timiş, Bega şi de unii afluenţi ai acestora. Înainte de marile lucrări de desecare din secolul al XVIII-lea, aceste râuri îşi uneau albiile printr-o mulţime de braţe şi mlaştini. Oraşul a apărut la marginea dintre mlaştina, care se întindea în lungul râurilor Timiş şi Bega, şi zona uscată, aflată la nord.

Oamenii s-au aşezat pe teritoriul de azi al Municipiului Timişoara încă de acum 6.000 de ani (în aşa-zisa epocă nouă a pietrei, în neolitic). Se poate spune, că istoria vieţuirii oamenilor pe acest teritoriu este mai veche decât istoria oraşului propriu-zis. Au apărut mici aşezări, care apoi au dispărut.

S-au găsit numeroase obiecte romane (monede, cioburi de vase, etc.), care însă puteau ajunge aici şi prin comerţ. Până acum nu s-au găsit urme de clădiri romane. Cea mai veche urmă „construită”, de ample dimensiuni, este aşa-numitul „şanţ roman”, dar nici acestuia nu i se cunoşte exact data construirii.

În jurul anului 1000 teritoriul de astăzi al Banatului aparţinea voievodatului condus de principele Glad. Există unii cercetători care afirmă, că Timişoara ar fi fost menţionată deja în anul 1020, ca aparţinând din punct de vedere bisericesc de o episcopie „grecească” (ortodoxă).

 

2. Oraşul medieval

Perioada apartenenţei la Regatul Ungariei 1028 – 1552  (din 1541 la Principatulul Transilvania).

În anul 1028 zona de câmpie a Banatului este cucerită de armata regelui Ungariei.

Majoritatea cercetătorilor afirmă că Cetatea Timisului, Timişoara de astăzi, ar fi fost menţionată pentru prima oară în jurul anului 1150, în 1177, sau abia în secolul al XIII-lea.

Cu siguranţă, în 1177 este menţionat comitatul (judeţul) Timiş, care trebuie să fi avut o capitală, ce nu putea fi decât Timişoara. În această vreme Timişoara era formată dintr-o cetate apărată de un val de pământ cu palisade de lemn, formând un dreptunghi de circa 170 x 110 m în plan, situată la nord de Muzeul Banatului actual, şi dintr-o aşezare civilă, la nord de acea cetate, în zona Pieţei Libertăţii de astăzi.

Regele Ungariei, Carol Robert de Anjou (provenind dintr-o familie franceză, care stăpânea sudul Italiei cu capitala la Neapole/Napoli) îşi construieşte un castel de reşedinţă pe locul Muzeului Banatului actual. Se pare că a locuit aici între anii 1315 – 1323. Timişoara se dezvoltă. Dacă până acum Timişoara a fost un sat, în acest secol ea a obţinut statutul de oraş.

În secolul următor, Timişoara  devine un centru al luptei antiotomane.

În 1514 oraşul este asediat de ţăranii răsculaţi a lui Gheorghe Doja, care sunt înfrânţi.

 

3. Oraşul otoman

Perioada stăpânirii turceşti 1552 - 1716.

Turcii asediază Timişoara în 1551. După un nou asediu, oraşul se predă turcilor în 1552. Afirmaţia că Timisoara ar fi fost pustiită de turci este o legendă. Siliţi, sau de bună voie, majoritatea vechilor locuitori a rămas în oraş, probabil în casele lor. Abia circa 20 - 25 de ani mai târziu, turcii devin majoritari în oraş. Spre deosebire de sate, unde populaţia rămânea neschimbată vreme de sute de ani, în oraşele care erau centre administrative şi militare, schimbarea stăpânirii şi a administraţiei  aducea cu sine, după un anumit timp, şi schimbarea populaţiei.

Până în anul 1716 Timişoara a rămas un oraş otoman. Castelul de pe amplasamentul actualului muzeu, bisericile, clădite până în 1552, iar apoi probabil majoritatea moscheilor, erau executate din zidărie. Locuinţele erau construite din lemn. Timişoara era un „oraş de lemn”. Periodic au avut loc incendii.

 

4. Cetatea bastionară şi suburbiile sale

Perioada austriacă (*) 1716 – 1867.

În anul 1716 Timişoara este asediată de trupele „imperiale”, habsburgice. Oraşul suferă puternice bombardamente de artilerie. O mare parte din clădirile din lemn sunt avariate sau arse. Garnizoana turcă este silită să capituleze. Militarii otomani, „curuţii” (luptători pentru libertate antihabsburgici maghiari) şi populaţia civilă turcă părăseşte Timişoara. Populaţia creştin-ortodoxă, alcătuită din români şi sârbi, precum şi evreii rămân aici.

După încheierea păcii 1718, Banatul este organizat ca o „ţară” autonomă cu capitala la Timişoara,  supusă direct Curţii Imperiale de la Viena. Începe o amplă acţiune de colonizare cu populaţie de confesiune catolică, în special de origine germană. Cca. 15 – 20 de ani mai târziu, germanii formau majoritatea populaţiei din  oraşul Timişoara.

Funcţiunea principală a Timşoarei în această perioadă a fost cea de fortăreaţă militară.

Pe baza unor proiecte executate la planşetă  s-au realizat, aproximativ între anii 1725 –  1765, reţeaua stradală principală şi numeroase clădiri ale cartierului Cetate. Cartierul era organizat în jurul a trei pieţe, actualele Piaţa Unirii, Libertăţii şi parţial Sfântul Gheorghe (în continuare vom utiliza numai denumirile actauale ale pieţelor şi străzilor). Cele mai vechi case din Timişoara de astăzi, datează din această perioadă.

Deci cele mai vechi case din Timişoara de astăzi datează din ultimele trei sute de ani.
Una dintre cel mai vechi clădiri, care există şi astăzi, este fosta clădire a „generalatului”, a comenduirii garnizoanei, în Piaţa Libertăţii.

Din această perioadă datează şi cele mai vechi biserici – monumente istorice, din oraş:

  1. Biserica episcopală romano-catolică, Domul, construită între 1736 – 1774, în Piaţa Unirii.
  2. Biserica episcopală ortodoxă, astăzi sârbească, clădită între 1744 – 1748 în Piaţa Unirii
  3. Biserica Franciscanilor, actuala biserică parohială romano-catolică, existentă în 1747, pe str. Bolyai.

Dacă în cazul Domului din Piaţa Unirii ştim sigur că faţada nu a fost schimbată decât foarte puţin, la clădirile civile s-au făcut în cursul secolelor reparaţii, care uneori au schimbat aspectul faţadei.

În Cetate clădirile erau construite în mod obligatoriu  din cărămidă, pentru a se evita incendiile, care erau periculoase, mai ales în cazul unui asediu. Majoritatea caselor aveau parter şi un etaj. Parterul era acoperit cu bolţi din cărămidă, etajul cu planşee din lemn.

Unele construcţii ale administraţiei, cum ar fi actualul Palat Baroc din Piaţa Unirii, aveau parter şi două etaje. Numai unele locuinţe din imediata apropiere a fortificaţiilor aveau doar parter. La parter, încăperile dinspre stradă adăposteau deseori prăvălii. La etaj era amplasastă locuinţa proprietarului. Anexele: grajduri, remizele de trăsuri, depozitele pentru lemne de foc şi şoproanele erau amplasate în curţile interioare.

Casele formau fronturi continue la stradă. Plastica clădirilor corespundea stilului baroc provincial.

Cartierul Cetate constituia „inima”, centrul politic, administrativ şi cultural al întregului oraş. El era apărat de o uriaşă centură de fortificaţii. Cetatea a fost construită în cea mai mare parte între anii 1732 -1761.

Fortificaţiile ocupau o fâşie lată de circa 500 metri şi formau  trei inele de fortificare concentrice, asemănătoare în plan cu o stea. Dintre cele nouă bastioane ale primului inel, se păstrează un singur bastion, numit astăzi de timişoreni „Bastionul Cetăţii”.

De la limita exterioară a fortificaţiilor (numită „linia de circumvalaţiune”) se întindea Esplanada Cetăţii, o câmpie lată de 948 m. Pe această câmpie era interzis a se construi, pentru ca un eventual inamic să nu se poată apropia de fortificaţii,  ascunzându-se după clădirile care s-ar fi construit. De aceea, celelalte cartiere ale oraşului au fost ridicate la o depărtare de peste doi kilometri faţă de centrul cartierului Cetate.

Nu toate clădirile necesare locuitorilor puteau încăpea în Cetate. Începând din anul 1732 s-a început construirea unor manufacturi în estul oraşului, în actualul cartier Fabric. În anul 1744 s-a aprobat construirea cartierelor de locuit Fabric, Mehala şi Maierele Noi (sau Germane, cartier care ulterior a primit numele de Iosefin). Fiecare dintre aceste cartiere avea caracterul său aparte şi funcţiunile sale specifice. Cartierele erau formate din case situate perpendicular pe frontul (marginea) străzii, ca în satele bănăţene de câmpie. Casele aveau numai parter. Multe dintre ele erau executate din împletituri de nuiele cu lut, sau din cărămizi de lut, nearse.

Cartierul Fabric, situat la răsărit, era o suburbie cu caracter industrial incipient. Aici au existat manufacturi şi ateliere. A existat un turn de apă în Fabric, de la care apa de băut era adusă prin conducte din lemn la fântânile arteziene din Cetate.

Cartierele Mehala, Iosefin şi Maierele Vechi, actualul Elisabetin (cartier de locuit apărut abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea), erau amplasate la nord-vest, vest şi, respectiv, sud-vest, de Cetate. Ele au avut la început caracteristici rurale, săteşti.

Râul Bega a fost regularizat în amonte de Timişoara începând din anul 1728. În anul 1732 se finalizează canalul navigabil Bega din cartierul Iosefin în aval, pe traseul actual. În 1765 se execută porţiunea de canal pe un traseu semicircular în jurul cetăţii, pe traseul de azi, la sud de actualul Parc al Copiilor, dar cantitatea cea mai mare de apă a Begăi continuă să curgă prin şanţul exterior al Cetăţii.

În anii 1778 – 1779, Banatul, divizat în trei comitate este “încorporat” administrativ Ungariei, dar  limba oficială a administraţiei şi a armatei rămâne limba germană. 

După anul 1800 apar în Cetate construcţii civile cu parter şi două etaje.

În anul 1849 cetatea este asediată de armata revoluţionarilor maghiari, care proclamaseră republica şi voiau să desprindă Ungaria de Imperiul Austriac. Oraşul suferă puternice bombardamente de artilerie. Ghiulele de atunci se mai văd şi astăzi în zidul unor case din Cetate şi din Fabric. Dar revoluţia a fost înfrântă.

Până în anul 1860 se construiesc în cetate mai multe clădiri masive, cu parter şi două etaje (Cazarma U dintre pieţele Unirii şi Mărăşti), sau chiar parter şi trei etaje (Palatul Dicasterial, Piaţa Ţepeş Vodă – Str. Martin Luther).

 (*) Imperiul Austriac a fost proclamat abia în anul 1804. Până atunci au existat numeroase „ţări” (regate, ducate, ţări ereditare) stăpânite de Habsburgi, teritorii care nu formau un stat unitar. Dar, simplificând, se poate vorbi despre o perioadă austriacă la Timişoara între anii 1716-1867, când limba oficială a administaţiei şi a armatei a fost limba germană.  

5. Transformarea Timişoarei într-un oraş modern, “deschis”

Perioada apartenenţei la Regatul Ungariei în cadrul Monarhiei Austro-Ungare 1867 – 1918. 

În urma înfrângerii în războiul cu Prusia, Imperiul Austriac se desparte în Austria şi Ungaria, devenind “monarhia dualistă” Austro-Ungaria, în 1867. La Timişoara, în administraţie, este introdusă limba maghiară.

În anul 1868, esplanada - câmpia din jurul cetăţii, pe care era interzisă construirea, este redusă la 569 m. Aceasta permite dezvoltarea cartierelor exterioare cetăţii spre centru, mai ales după anul 1890, în lungul unor bulevarde, care există şi astăzi. În anul 1892 se decide anularea caracterului de fortăreaţă militară a cetăţii. Începând din 1899 se trece la demolarea fortificaţiilor. Funcţiunile  principale ale oraşului devin cele economice, mai ales cele comerciale şi bancare. Se dezvoltă şi producţia industrială, cu precădere ramurile industriei uşoare.

Se întocmesc proiecte de urbanism, care prevăd unirea cartierului central, Cetatea, cu cartierele din jurul ei. În lungul canalului Bega se prevede realizarea unei salbe de parcuri, înconjurând parţial cartierul Cetate. Se proiectează construirea unor bulevarde largi, dinspre cartierul central spre  celelalte cartiere şi străzi pe traseu circular în jurul cetăţii (bulevardele Diaconovici Loga şi Eminescu).

În 1902 se proiectează traseul actual al canalului Bega în cartierul Fabric, canal executat împreună cu podurile aferente pentru străzile care îl traversau,  până în 1910.

Între anii 1905 – 1913 are loc o puternică dezvoltare constructivă în toate cartierele.

Construcţiile formează de regulă fronturi continue de clădiri cu două sau trei niveluri. Uneori, trotuarele sunt despărţite de suprafaţa carosabila prin fâşii plantate verzi.

În această perioadă se definitivează bulevardul 16 Decembrie 1989, care leagă cartierele Iosefin şi Elisabetin cu Cetatea. În Fabric se realizează bulevardul 3 August 1919, înspre Cetate. În Elisabetin se construiesc trei fronturi ale Pieţei Plevna. Pe terenurile eliberate prin demolarea fortificaţiilor se realizează Complexul Liceului Piarist şi majoritatea clădirilor din Piaţa Victoriei, de la Operă până înspre catedrală.

Clădirile acestei perioade au o factură monumentală, la scara unor metropole europene contemporane lor. Mai ales colţurile clădirilor sunt rezolvate sub forma unor turnuri sau edicule. Ele sunt subliniate prin acoperişuri înalte, care au compoziţii caracterizate prin volume mari, impozante. Faţadele au o decoraţie ornamentală bogată. Expresia plastică a acestor clădiri reflectă numeroase curente stilistice, care poartă denumiri diferite (Art Nouveau, Sezession, szeceszió etc). Pentru a nu intra în amănunte inutile pentru o prezentare succintă, le cuprindem pe toate sub genericul “Arhitectura anilor 1900”.

În acastă perioadă se realizează parţial şi salba de parcuri din lungul Canalului Bega. Interesante sunt şi unele exemple de arhitectură industrială.

 

6. Oraşul cartierelor de vile şi al arhitecturii moderne “cubiste”

Perioada apartenenţei la Regatul României 1919 – 1947

În urma înfrângerii monarhiei dualiste în Primul Război Mondial 1914 – 1918, Timişoara este ocupată de trupe sârbeşti (14 – 15 noiembrie 1918) şi franceze (2 decembrie 1918). Românii formau majoritata populaţiei Banatului, majoritate absolută în secolul al XVIII-lea şi relativă în 1918. În oraşul Timişoara  majoritatea relativă era formată din germani (43,9% în 1910). Delegaţii români, care în pofida opoziţiei noilor autorităţi sârbeşti “s-au putut strecura” la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, au proclamat unirea Banatului cu România. Această unire este aceptată de marile puteri învingătoare. La 28 iulie 1919 este instalată administraţia românească, iar la 3 august îşi fac intrarea în oraş trupele române. Timişoara devine sediul administrativ al judeţului Timiş-Torontal din Regatul României

În 1920 se înfiinţează “Şcoala Politehnică”. Pe lângă funcţiunile economice, deţinute anterior, Timişoara dobândeşte o nouă funcţiune, cea de centru universitar. Această funcţiune îi asigură o dezvoltare puternică, comparativ cu alte oraşe, care nu erau centre universitare.

În jurul cartierului central apar numeroase cartiere de vile, amplasate în grădini, vile prezentând arhitectura specifică perioadei interbelice.

Iniţial, arhitectura acestei perioade nu se deosebeşte esenţial de cea a perioadei precedente. Apar unele clădiri în aşa-zisul “stil neoromânesc”.  Unele construcţii aparţinând acestui stil sunt proporţionate nereuşit şi sunt rupte de contextul arhitectural al oraşului.

Începe realizarea complexului Institutului Politehnic, proiectat în 1922 pe Bulevardul Mihai Viteazul.

Între cele două războaie mondiale se termină în mare parte bulevardele largi proiectate anterior. Se construiesc Universitatea de Medicină (1924 – 1926), Prefectura (proiectată iniţial 1933, realizată 1938 – 1943) pe Bulevardul Revoluţiei din 1989. Se realizează numeroase vile pe bulevardele Take Ionescu, Diaconovici Loga, Eminescu şi Mihai Viteazul.

După anul 1930 se construiesc numeroase clădiri în “stil cubist” sau “modern internaţional”. Unele dintre ele, cum ar fi Facultatea de Stomatologie de pe Bulevardul Revoluţiei din 1989, sau Casa Câmpeanu de pe Bulevardul Take Ionescu, reprezintă adevărate capodopere ale acestui stil. Din păcate, unii dintre proprietarii conemporani au alterat grav aspectul unor clădiri din această perioadă, cum este cazul unor vile de pe str. Academician Alexandru Borza.

Prin reconstruirea faţadei teatrului (interiorul 1923 – 1928; faţada spre catedrală reconstruită 1934 – 1936) şi edificarea Catedralei Ortodoxe Române (1936 – 1946) se definitivează piaţa centrală între operă şi catedrală. S-a creat astfel un sistem unic în România, format din trei pieţe urbane, fiecare prezentând dimensiuni, rezolvări plastice şi stiluri arhitecturale diferite: pieţele Victoriei, Libertăţii şi Unirii, constituind adevărate saloane în aer liber.

 

7. Oraşul cartierelor de blocuri, al zonelor industriale şi al construcţiilor din panouri mari prefabricate

Perioada dictaturii comuniste 1947 – 1989

România participă la cel de al doilea Război Mondial începând din 1941. După înfrângerile armatei române pe frontul de răsărit, Timişoara este ocupată de trupele sovietice în septembrie 1944. Sub presiunea trupelor de ocupaţie este proclamată Republica Populară Română la 30 decembrie 1947, iar la 11 iunie 1948 statul naţionalizează principalele mijloace de producţie. Cu toată rezistenţa uneori activă a populaţiei (demonstraţii în anii 1945, 1956; luptele partizanilor din Munţii Banatului) se instaureează o dictatură de tip stalinist. Teroarea stalinistă aruncă zeci de cetăţeni în lagăre şi închisori.

În această perioadă stagnează şi activitatea constructivă. După retragerea trupelor de ocupaţie în 1958, are loc o perioadă de „dezgheţ”, de liberalizare timidă (1964 – 1970).

În anii 1960 se realizează noi ansambluri de construcţii: Universitatea pe Bd. Pârvan (1961 – 1965), unele blocuri „plombă” pe străzi existente, cum sunt blocurile de locuit cu magazine la parter (1963), care „închid” frontul Pieţei Victoriei, la nord-est de Catedrala Ortodoxă Română.

În anul 1965 vine la putere Nicolae Ceauşescu. Urmează „revoluţia culturală” şi instalarea dictaturii personale a lui Ceauşescu (1971 –  1989).

Anii 1980 au fost marcaţi de un pronunţat declin economic. Similar perioadei staliniste  s-a introdus raţionalizarea produselor de larg consum.

Între anii 1974 – 1988 se construiesc uriaşe „cartiere dormitor”, formate din blocuri cu patru, opt sau zece etaje, din panouri mari prefabricate. La sfârşitul anilor 1980 peste două treimi din populaţia Timişoarei locuia în asemenea cartiere, în Cartierul Circumvalaţiunii, Şagului sau Calea Lipovei etc. Blocurile aveau dotările tehnice şi edilitare necesare pentru locuire, dar prezintă până astăzi un aspect plastic jalnic, cu totul inestetic, contrastând puternic cu tot ce s-a construit la Timişoara în etapele istorice anterioare.

În ultimile luni ale anului 1989 starea de spirit a majorităţii populaţiei timişorene devenise explozivă (vezi greva parţială de la Uzinele Mecanice Timişoara). Încercarea de evacuare forţată a pastorului reformat Lászlo Tökes a dus la declanşarea demonstraţiilor din 16 şi 17 decembrie 1989.

În dupăamiaza zilei de 17 decembrie forţele de represiune au deschis focul asupra manifestanţilor. Represiuna sângeroasă a continuat şi în 18 decembrie. Au căzut zeci de morţi şi sute de răniţi. Miercuri 20 decembrie 1989 străzile au fost dominate de coloanele de manifestanţi, care se îndreptau dinspre zonele industriale spre centrul oraşului. Armata a fost retrasă în cazărmi. Apoi regimul comunist a fost răsturnat şi la Bucuresti. Timişoara este primul oraş liber de comunism din România.

 

8. Oraşul contemporan

Timişoara în perioada tranziţiei şi a economiei de piaţă (din anul 1990 până în prezent)

În urma victoriei Revoluţiei din 1989 România s-a reîntors la democraţia parlamentară. S-a reintrodus sistemul politic bazat pe mai multe partide politice.

În acestă perioadă apar o serie de clădiri noi, tipice pentru această etapă de dezvoltare: Banca BRD pe Bd. Pârvan, Iulius Mall pe Str. Demetriade, Centrul de Afaceri din Piaţa 700, precum şi o serie de biserici noi, cum este cea de pe Str. Doja. Concomitent se dezvoltă cartiere de vile la periferiile oraşului.

Timişoara trăieşte astăzi o experienţă inedită: la funcţiunile sale economice şi culturale se adaugă şi cele de centru turistic. Dintr-un oraş reputat pentru activitatea sa economică, Timişoara se transformă într-un oraş turistic.

Sperăm că Timişoara, oraşul parcurilor şi al Revoluţiei va avea un viitor pe măsura marelui său trecut.



 

 

Premiere ale orașului Timișoara

premiere_timisoara_smallTimişoara este vestită ca fiind un oraş al premierelor, prin excelenţă  un oraş al PREMIERELOR TEHNICE. Aflati câteva din realizările importante cu care se mândrește orașul.

Citeşte mai mult: Premiere ale orașului Timișoara

 

Cauta in site

Curs valutar

Evenimente în Timișoara

<<  Aprilie 2015  >>
 Lu  Ma  Mi  Jo  Vi  Sâ  Du 
  
   

Newsletter

Evenimentele din Timișoara în căsuța dumneavoastră de email!
Vă mulțumim pentru abonare!

Fotografii din Timișoara

Fotografii din Banat

ecm_logo

Pentru  informaţii despre  celelalte  programe finanţate  de  Uniunea  Europeană în România,  ca şi  pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României în  Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Răspunderea privind corectitudinea  şi coerenţa informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.
ukash
elektronik sigara
elektronik sigara e sigara
elips c elektronik sigara
oyunlar oyna