Română (România)English (United Kingdom)Serbian

Sinagoga din Cetate

sinagoga cetate-smallAdresă

Str. Mărăşeşeti 6

Datare

1862 – 1865

Arh. Ignatz Schumann din Viena

Stil arhitectural

Stil eclectic istoricist, tipic pentru a doua jum. a sec. al XIX-lea, utilizând ornamente ale „arhitecturii maure” şi decoraţii simbolice, specifice pentru cultul mozaic.

Alte informaţii

Sinagoga veche (1760 – 1762) se afla în interiorul „Careului Evreiesc” (Judenhof), pentru a nu fi vizibilă din spaţiul public al străzii. Ea nu avea voie să „deranjeze” aspectul unui oraş creştin!

Sinagoga din Cetate fost construită între 1862-1865, după planurile arhitectului vienez Ignaz Schumann. Clădirea s-a numit la început Sinagoga Nouă.

Ornamentele maure amintite erau în vogă în perioada respectivă, fiind utilizate la multe dintre sinagogile clădite în imperiu. La Timişoara, elementele maure aduc aminte de prezenţa „evreilor spanioli”.

Evreii spanioli sau „sefarzi” se aşezaseră în Timişoara în perioada ocupaţiei turceşti. Noua administraţie austriacă le-a permis acestora să rămână în cetate şi după 1716; trebuia însă respectat „regulamentul pentru evrei” (Judenordnung), care de fapt era un cod de măsuri discriminatorii faţă de populaţia ne-creştină.

Concomitent însă vin la Timişoaara şi evrei din Europa Centrală, cunoscuţi sub numele de ashkenazi. Aceştia erau în principal vorbitori ai dialectului german numit „idiş”.

Între noua comunitate ashkenazi şi cea veche sefardă nu a domnit mereu armonia, cele două grupări având o moştenire culturală destul de deosebită. Contopirea celor două comunităţi – prin alegerea unui singur rabin pentru ambele, a fost impusă pe cale administrativă în vremea Mariei Theresia. De aici înainte comunitatea se va dezvolta tot mai mult, ajungând la un nivel maxim de circa 12000 suflete în perioada interbelică. Micşorarea dramatică a comunităţii evreilor timişoreni nu  s-a făcut prin holocaust (au existat măsuri discriminatorii, însă fără deportări sau pogromuri) cât mai ales prin emigrare în Israel. Emigrarea a fost condusă în mod organizat sub regimul Ceauşescu, într-o manieră destul de similară cu emigrarea germanilor.

Sinagoga este o clădire de mari dimensiuni, reflectând puterea economică a comunităţii evreieşti din acel moment. Dar astăzi, datorită numărului mic de evrei, nu mai este folosită ca singogă (doar cea din Iosefin mai este activă), ci a fost donată Primăriei Timişoara. După încheierea lucrărilor de restaurare, sinagoga va fi folosită drept sală de concerte a Filarmonicii „Banatul” din Timişoara.

 

 

 

 

 

 

 

 

Cauta in site

Evenimente în Timișoara

<<  Noiembrie 2014  >>
 Lu  Ma  Mi  Jo  Vi  Sâ  Du 
     

Curs valutar

Newsletter

Evenimentele din Timișoara în căsuța dumneavoastră de email!
Vă mulțumim pentru abonare!

Fotografii din Timișoara

Fotografii din Banat

ecm_logo

Pentru  informaţii despre  celelalte  programe finanţate  de  Uniunea  Europeană în România,  ca şi  pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României în  Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Răspunderea privind corectitudinea  şi coerenţa informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.
ukash
elektronik sigara
elektronik sigara e sigara
elips c elektronik sigara
oyunlar oyna