


Biserica Ortodoxa din Iosefin
(Piaţa Alexandru Mocioni 9, aut. construire 23.09.1931, terminată 1936, arh. Prof. Victor Vlad, constr. Constantin Purcariu)
În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, bisericile ortodoxe române din Banat au fost construite în stilurile baroc, clasicist şi eclectic istoricist. Ele se numără de departe printre cele mai reuşite şi apreciate clădiri din Banat, din punct de vedere al plasticii arhitecturale. Din păcate, după 1919, din dorinţa de altfel legitimă, de a crea o arhitectură cu specific propriu, arhitecţii au utilizat limbajul arhitecturii bizantine de la Constantinopol şi din Asia Mică, arhitectură care, în realitate nu are nimic comun cu arhitectura tradiţională românească.
Expresia plastică a ansamblului din actuala Piaţă Mocioni este inspirată din arhitectura Sfintei Sofii de la Constantinopol, iniţial biserică, apoi moschee, actualmente muzeu, şi din cea a altor construcţii din Asia Mică. Compoziţia, dezvoltată pe orizontală, este dominată de volumul vertical, svelt, al turnului amplasat în nord-estul ansamblului. Unii cercetători afirmă, că valoarea ansamblului constă tocmai în faptul că ne reaminteşte, că Timişoara a fost timp de 164 de ani sub stăpânire musulmană.
Cauta in site
Fotografii din Timișoara
Fotografii din Banat
Curs valutar
- 1